15.01.2012

Din tot ceea ce-a fost, nimic nu a rãmas,

Sunt foarte pregãtit de urmãtorul pas.

Sã-mi trec peste mândrie este foarte greu,

Dar fac ceea ce simt şi am s-o fac mereu.

Am vrut sã fie bine dar… nu se mai putea,

Pe simţurile mele nu mai puteam cãlca.

Mi-e sufletul de plumb, ştiu cã-s vinovat

Cã plânge şi i-e greu de tot ce s-a-ntâmplat.

Cu vocea-i tremurândã şi cu durere-n glas

Se uitã-n ochii mei şi-mi spune “Bun Rãmas”

Mã simt ca un gunoi, se rupe ceva in mine,

Dar sigur despãrţiţi, ii va fi mult mai bine.

Nu pot sã ii ofer nimic din ce meritã

Mai bine aşa, decât mereu minţitã.

14.01.2012

Când lângã tine stau,

Sã uit de mine, nu vreau.

Dar chiar nu am de ales,

Nu aleg eu sã te iubesc.

Singur stând, imi amintesc,

Gânduri iar mã nãpãdesc.

Aş vrea sã ştiu, nu reuşesc,

De ce nu vreau sã te iubesc.

Dar ce sã-i fac inimi mele?

Mã bagã mereu in belele.

Ea doar pe tine te vrea,

Nu-i pasã de viaţa mea!

Nu pot deloc sã-i stau in cale,

Chiar nu ii pasã cã o doare?

Ştie doar ce ea-şi doreşte,

Chiar dacã se nenoroceşte.

Trebuie sã fiu mult prea nebun,

S-o iau din nou pe-acelaş drum.

Dar, aşa cum numai eu mã ştiu,

Voi alege sã merg pânã-n pustiu.

Voi da frâu liber inimi

Sperând cã nu voi suferii.

Voi da totul pe-o iluzie,

Chiar dacã totu-i o confuzie.

De ce-n iluzii vreau sã mã pierd?

Cred c-am inceput sã mã-nţeleg;

Respir, Trãiesc doar din Pasiune,

Fãrã ea, nimic nu mai rãmâne…

Nu are rost s-o mai lungesc

Concluzia e cã: “Te Iubesc!”

Şi-oricât de mult aş suferii,

Voi da frâu liber inimi!!!

13.01.2012

Mi-este din ce in ce mai greu

Sã lupt contra sufletului meu.

Mi-e fricã sã nu le rãnesc,

Pe amândouã, cred cã le iubesc.

Una-mi stã in minte mereu,

Alta-i fãcutã pe sufletul meu.

Amândouã nu le voi puta iubi,

Una dintre ele o voi pãrãsi!!

Mi-e greu acum, sã mã hotãrãsc,

Sunt sigur c-am s-ajung sã mã urãsc.

Domnul mi-a dat, povarã, astã simţire,

Sã nu ştiu cui sã-i dau a mea iubire.

Eu ştiu cã nu merit niciuna dintre ele…

Nu vreau sã treacã prin chinuri şi durere.

Chiar nu inţeleg cum pot sã mã iubeascã,

De ce ele-ar vrea… copii sã-mi dãruiascã?

Problema nu-i de fapt pe care s-o aleg,

Incerc din rãsputeri ca sã mã inţeleg.

Nu ştiu ce sã-i mai dau sufletului meu

Sã am chef de viaţã şi sã nu-mi fie greu.

Voinţa mea de viaţã este o problemã,

Cheful meu de lucru este o dilemã.

Degeaba vreau şi ştiu ce am de fãcut,

Lipseşte-acel impuls ca sã mã apuc.

Degeaba am in viaţã femei ce mã iubesc,

Când eu pe astã lume nu mã mai regãsesc.

Ştiu cã toatã vina o port numai eu,

Cã nu i-am dat ce trebuie sufletului meu.

In loc sã-mi plâng de milã, sã mã resemnez,

Trebuia in viaţã sã mã aventurez.

Sã nu permit femeii ca sã mã rãneascã,

Sã o las doar pe ea ca sã mã doreascã.

Pe-orcare aş alege, tot doi vom suferii,

Mã trec gânduri sinistre, pe alta de-aş iubi?

Incep ca sã mã sperii de ale mele gânduri,

Cred c-am sã incetez sã scriu aceste rânduri.

13.01.2012

Sã fiu mereu c-un pas in faţã,
Aşa am vrut sã trec prin viaţã,
Dar cu inima mereu am gândit,
Crezând c-aşa voi fi mai fericit.

12.01.2012

Chiar n-am crezut cã se poate

Sã mint cu-aşa seninãtate.

Mã simt ca un şarlatan,

Ce-mi merit soarta an de an.

Nu credeam c-am sã trãiesc

S-apuc, femei, douã sã iubesc,

Sã le fac atât sã mã iubeascã,

Copii cu mine sã-şi doreascã.

Deşi, nu le-am cerut nimic,

Mã simt acum ca un mojic.

Una prea mult mã iubeşte,

Alta, la suflet mã rãneşte.

Poate acuma eu greşesc,

Prea mult ele mã iubesc.

Zilnic mã simt neputincios,

Cum m-au gãsit acum de folos?

Când in putere mã simţeam

Şi de dragul lor muream,

M-au luat de fraier şi de prost

Cum m-au gãsit acum de folos?

Când le fãceam doar pe plãcere,

Iluzia Dragostei mi-era Putere.

Credeam in Dragostea Curatã,

Cu-a mea inimã nevinovatã.

Nu spun cã eu am fost un sfânt

Ca o lalea ieşitã din pãmânt,

Poate-am avut şi eu defecte,

Dar sigur n-am avut regrete.

Le-am preţuit ca pe-o comoarã,

Dragoste purã din inimioarã.

Tot ce-am putut le-am oferit,

In schimb, nu le-am cerut nimic.

Atunci simţeam cã eu trãiesc

Când le vedeam cã imi zâmbesc,

Dar, imi fãceau şi zile fripte,

Dacã erau cumva necãjite.

Chiar acum, in timp ce scriu,

Cred cã sufletul mi-e pustiu.

Pentru cã la cât am suferit

In pieptu-mi nu mai simt nimic.

Aş vrea sã cred cã-s vindecat

De tot ceea ce s-a-ntâmplat,

Aş vrea sã cred c-am reuşit

Sã uit ce mult am suferit.

Mã simt din nou fãrã putere,

Deşi nu am nici o durere.

Parcã mã simt nepãsãtor

Şi… nu mai sper in viitor.

Mã-ntreb: de unde-atâtea gânduri?

De-am scris aşa de multe rânduri!?

Intr-un timp atât de scurt

Ce-o veşnicie mi-a pãrut.