Chiar n-am crezut cã se
poate
Sã mint cu-aşa
seninãtate.
Mã simt ca un şarlatan,
Ce-mi merit soarta an de
an.
Nu credeam c-am sã
trãiesc
S-apuc, femei, douã sã
iubesc,
Sã le fac atât sã mã
iubeascã,
Copii cu mine sã-şi
doreascã.
Deşi, nu le-am cerut nimic,
Mã simt acum ca un
mojic.
Una prea mult mã
iubeşte,
Alta, la suflet mã
rãneşte.
Poate acuma eu greşesc,
Prea mult ele mã iubesc.
Zilnic mã simt
neputincios,
Cum m-au gãsit acum de
folos?
Când in putere mã
simţeam
Şi de dragul lor muream,
M-au luat de fraier şi
de prost
Cum m-au gãsit acum de
folos?
Când le fãceam doar pe
plãcere,
Iluzia Dragostei mi-era
Putere.
Credeam in Dragostea
Curatã,
Cu-a mea inimã
nevinovatã.
Nu spun cã eu am fost un
sfânt
Ca o lalea ieşitã din
pãmânt,
Poate-am avut şi eu
defecte,
Dar sigur n-am avut
regrete.
Le-am preţuit ca pe-o
comoarã,
Dragoste purã din
inimioarã.
Tot ce-am putut le-am
oferit,
In schimb, nu le-am
cerut nimic.
Atunci simţeam cã eu
trãiesc
Când le vedeam cã imi
zâmbesc,
Dar, imi fãceau şi zile
fripte,
Dacã erau cumva
necãjite.
Chiar acum, in timp
ce scriu,
Cred cã sufletul
mi-e pustiu.
Pentru cã la cât am
suferit
In pieptu-mi nu mai
simt nimic.
Aş vrea sã cred cã-s
vindecat
De tot ceea ce
s-a-ntâmplat,
Aş vrea sã cred c-am
reuşit
Sã uit ce mult am
suferit.
Mã simt din nou fãrã
putere,
Deşi nu am nici o
durere.
Parcã mã simt
nepãsãtor
Şi… nu mai sper in
viitor.
Mã-ntreb: de
unde-atâtea gânduri?
De-am scris aşa de
multe rânduri!?
Intr-un timp atât de
scurt
Ce-o veşnicie mi-a
pãrut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu