Cred
cã, tot ceea ce vrem in viaţã
Şi
are cea mai mare importanţã,
Pentru
liniştea noastrã, sufleteascã,
E
s-avem pe cineva, sã ne iubeascã.
Imi
place lumea, aşa cum este ea.
Ar
putea fi mai bunã dacã-ar vrea.
Dar,
şi rãul are rolul sãu in viaţã…
Ce-nseamnã
sã fim buni, ne-nvaţã.
Tot
ceea ce sunt Eu, in acest moment,
M-aş
putea descrie intr-un sentiment.
Sentiment
de mulţumire si dezamãgire,
Plin
de: durere, urã, iertare, fericire.
Aceste
sentimente fac din mine om,
Un
om puternic, aşa, aidoma unui pom,
In
faţa furtunilor ce-au trecut şi-au sã vinã
Cu
braţele mereu intinse spre acea luminã.
Tânjesc
dupã lumina aceea incântãtoare,
Care
mereu, se dovedeşte-a fi inşelãtoare.
Atunci
când, in sfârşit, am reuşit sã o ating,
Observ
cum, una dupã alta, luminile se sting.
Tot
ce-mi doream odinioarã,
Pentru
pacea mea, interioarã,
S-a
dovedit a fi doar un vis,
Fiindcã
viaţa nu-i un Paradis!
Credeam
cândva, in dragoste adevaratã.
Inima,
pe aripi de iubire, mi-era purtatã.
Spre
un tãrâm, locuit de prinţi şi prinţese,
Lume
care s-a dovedit a fi, doar ‘’O Poveste”.
Atât
de mult mi-aş dori sã cred,
Cã
ceea ce iubesc, nu am sã pierd,
Cã
viaţa mea, nu e-n zadar un chin
Cã-n
sânge nu-mi curge doar venin.
Incã
mai visez, cu ochii larg deschişi,
La
muguri de floare, incã nedeschişi…
Roua
dimineţii mângâindu-mã pe pleoape,
Glasul
mierlei, alintându-mã in noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu